Cum iti strici afacerea cu fotografi ieftini
Din ce in ce mai multe persoane cu putere decizionala din mediul business inteleg ca o imagine buna are multe avantaje pentru afacerea lor. In tarisoara noastra insa, trendurile se pare ca sunt un pic mai lente, abia in ultimi ani business-ul vizual serios a luat avantul necesar iar clientii au "descoperit" cu adevarat impactul imaginii (cea platita - gandita, creativa, muncita si bine realizata).
Se creaza un paradox : managerii muncesc sa-si construiasca un brand, un nume, o afacere, apoi intr-o incercare disperata de a-si reduce costurile (economisind in directii complet gresite) reusesc sa tranteasca totul la pamant sau sa impinga totul catre derizoriu din cauza unor greseli banale de strategie sau datorita unor alegeri gresite.
Asa ajungem la momentul alegerii unui fotograf care sa se ocupe de imaginea afacerii lor. Daca nu lucreaza cu o agentie (care sa aiba fotografi sau colaboratori experimentati), in multe cazuri prima alegere este de multe ori si cea mai proasta. Multi se lasa impresionati de pretul mic, "de jocul de glezne", de palavrageala asa numitului fotograf, de imaginea sa artificial creata (fara o baza solida profesionala, fara un portofoliu sau fara experiente similare reale), se lasa dati pe spate de "dotarile tehnice" super/ultra/hiper profesionale ... toate acestea conducand intotdeauna la niste rezultate indoielnice. Din pacate, foarte putini discuta portofolii sau discuta experientele similare, putini se conving ca omul carora le incredinteaza imaginea lor este si capabil sa aiba rezultate bune, ca a mai facut asta la un nivel profesional si ca are recomandari bune.
O pagina de facebook cu zeci de mii de followeri sau sute de like-uri nu reprezinta un etalon de profesionalism (acestea se pot cumpara sau pur si simplu se pot "cersi"). Experienta similara se dovedeste printr-un portofoliu adecvat, prin calitatea, consistenta si repetabilitatea rezultatelor, prin contractele similare semnate, prin recomandarile clientilor cu care s-a lucrat etc.
Din ce in ce mai des apar oameni care intra in lumea vizualului comercial doar pentru acele ipotetice beneficii materiale ... oameni care pana acum ceva vreme aveau cu totul si cu totul alte orientari profesionale isi descopera subit "noi pasiuni", persoane care nu au nici cele mai mici cunostinte tehnico-artistice se transforma peste noapte (eventual una de BlackFriday) in fotografi experimentati, in artisti vizuali, in "profesionisti" ... doar pentru ca au la gat o cutiuta neagra cu o lentila. O alta categorie de personaje care transcend in fotografi sunt cei care nu mai reusesc sa mai aiba rezultate bune in activitatile lor si se "reinventeaza" in fotografi profesionisti, doar pentru a mai face un leu in plus. Mai sunt cei care avand o "mana mai larga" cumpara echipamente highend de ultima generatie in speranta ca asta le va ridica "cota de piata" si ii va transforma dintr-o data in profesionisti. II mai putem mentiona si pe cei care au facut unul sai mai multe cursuri de specialitate (de apreciat ca au investit in educatie) si cred o colectie de diplome va putea inlocui experenta practica. Sa nu-i uitam nici pe cei care isi alcatuiesc portofolii false, cu imagini de "imprumut", luate din online, de pe stocuri etc. iar lista poate continua ...
Multi din acestia se vor lauda ca le fac pe toate : vor consulta, vor organiza, vor poza, vor edita, se vor ocupa de marketing si PR, de comunicare sau absolut orice ii mai poate trece prin cap clientului (sau ii poate fi sugerat). Adevarul este destul de simplu : nimeni nu le poate face pe toate in acelasi timp si mai ales sa le faca si bine. Experienta cere timp, cere cunostinte, cere formare, cere rabdare, cere cucuie de la pragurile de care te-ai lovit, nu te poti intitula "fotograf profesionist" dupa 1-2 ani de apasat pe buton sau dupa ce ai reusit sa "mulgi" niste creduli (sau uneori prieteni) de doua firfirici. Cand tu ai numarat coceni de porumb (a se inlocui cu orice alta ocupatie) ani de zile si apoi ai devenit dintr-o data fotograf este la mintea cocosului vaduv ca vei da niste rezultate mediocre, oricat le-ai lauda si oricum ai incerca sa le impachetezi in niste povesti nemuritoare sclipitoare.
Aceste situatii creaza efecte in cascada de ambele parti :
Pe o parte pentru clienti, care desi cred ca au dat lovitura si au gasit un pozar ieftin, in fapt pierd clienti, pierd vanzari, pierd bani, urmand ca pentru redresarea situatiei sa cheltuiasca sume mult mai mari; in plus acestia isi pierd increderea si in acei profesionisti care chiar ar face lucrurile bine din prima.
De cealalta parte, este o pierdere mare chiar pentru breasla fotografilor, acesti neofiti nefacand altceva decat sa strice imaginea si increderea clientilor, sa coboare preturile in zone in care profesionistii nu mai pot opera (este extrem de greu sa-i mai explici unui client calculatiile de cost, de ce tu ii ceri cu XX% mai mult decat un neofit, mai ales cand acesta s-a tot laudat in toate partile ca e "profesionist" si ca face treaba pe doua firfirici)
Un alt efect neplacut in business-ul acesta este scaderea calitatii rezultatelor globale si faptul ca in disperarea de a scadea costurile, clientii ajung sa accepte aceasta pierdere de calitate. Acest lucru atragand o scadere continua a business-ului de ambele parti.
Fuga continua dupa ieftin, slaba educatie de management, marketing si vizual, lipsa realelor capacitati decizionale, lipsa personalului specializat (care sa directioneze managerul catre o directie buna), bugetele reduse sau aproape inexistente, toate aceste conduc catre rezultate mizere, rezultate care din pacate duc afacerea intr-o directie complet gresita.
Putini inteleg ca redresarea unei afaceri, pierderile cauzate de imaginea slaba sau mediocra, recastigarea terenului pierdut si a clientilor, vor costa cu mult mai mult decat ar fi costat o investitie buna, facuta de prima data.
Este foarte adevarat, nu intotdeauna pretul va reflecta si calitatea. Nu trebuie sa se alerge dupa ceea ce este mai scump doar pentru ca ar putea fi neaparat si bun. Calitatea rezultatelor ar trebui sa primeze intotdeauna. Un profesionist stie cum sa-si estimeze bugetele, stie cum sa-si calculeze costurile si cum sa negocieze aceste lucruri cu un client. Din anumite puncte de vedere intotdeauna va exista o separare intre pafaristi, kilogramisti si profesionisti (diferenta de rezultate, de calitate, de nivel educativ, de pret etc.)
Este datoria noastra, a celor care lucram in zona profesionala de vizual sa formam piata, sa ne educam clientii, sa le explicam aceste diferente, sa le aratam diferentele reale intre calitatea rezultatelor serioase, muncite si mizeriile care le sunt servite din alte directii.